În legătură cu înăsprirea condiţiilor meteo şi menţinerea temperaturilor scăzute, Ministerul Afacerilor Interne recomandă participanţilor la trafic să adapteze viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere şi să manifeste atenţie maximă.
Potrivit datelor statistice, doar pe parcursul săptămânii curente, în accidentele rutiere produse pe traseele ţării au decedat 4 persoane şi altele 26 s-au ales cu diverse traume.
Ministerul Afacerilor Interne recomandă conducătorilor auto să reducă viteza în locurile semnalate de indicatoarele rutiere şi în special la trecerile de pietoni, să mărească distanţa între autovehiculele în mers, să evite efectuarea unor manevre riscante şi îndeosebi a depăşirilor neregulamentare.
Agenţii de circulaţie îndeamnă şoferii să doteze autovehiculul cu anvelope specifice sezonului rece sau cu lanţuri antiderapante.
Pietonilor li se recomandă să fie deosebit de atenţi atunci când intenţionează să traverseze partea carosabilă, să circule numai pe trotuar, iar când acesta lipseşte, pe acostamentul din partea stângă a drumului, pe sensul de mers, informează BASA – press.
