AGENŢIA DE ŞTIRI BASA-PRESS

ACTUALITATEA POLITICĂ, SOCIALĂ ŞI ECONOMICĂ
Fracţiunea PCRM în CMC nu susţine decizia primăriei de a majora veniturile în 2012 în baza creşterii excesive a impozitelor
Feb 22, 15:26:02
Fracţiunea Partidului Comuniştilor în CMC a criticat astăzi parametrii bugetul municipiului Chişinău propus de  primărie. Potrivit fracţiunii comuniste, puterea executivă a municipiului a dat dovadă de  incompetenţă şi ignoranţă cinică în raport cu interesele şi preocupările locuitorilor oraşului la formarea bugetului, relatează BASA – press.

Fracţiunea PCRM a explicat că majorările de venituri, cu care mândreşte Primăria, se vor face în baza majorărilor excesive a impozitelor şi nu în rezultatul unui management eficient al capitalei. În opinia fracţiunii comuniştilor, creşterea veniturilor bugetului local trebuie să fie drept o consecinţă organică a unor măsuri complexe şi sistemice de creare a condiţiilor favorabile pentru o dezvoltare economică a municipiului, îmbunătăţirii administrării fiscale, unui management eficient a finanţelor şi proprietăţilor municipiului, luptei contra corupţiei, formării unui climat favorabil investiţiilor şi dezvoltării afacerilor.

„Reieşind din acest deziderat, fracţiunea PCRM a solicitat majorarea părţii de venituri a bugetului cu 250 mln lei. Consilierii comunişti au insistat şi asupra fortificării cheltuielilor pentru domeniile sociale – sănătate, educaţie, asistenţă grupurilor vulnerabile, acordarea de diferite compensaţii. Anume pentru aceste priorităţi fracţiunea PCRM va opta categoric la aprobarea bugetului în lectura a II-a”, a spus preşedintele fracţiunii PCRM, Boris Golovin.

Totodată, fracţiunea PCRM a calificat drept neprofisionistă şi decizia de a micşora tariful pentru apa caldă, în condiţiie în care aceasta va avea loc odată cu micşorarea temperaturii apei livrate în apartamente. În opinia fracţiunii, tariful trebuie micşorat din reducerea pierderilor din reţelele de termoficare şi creşterea eficienţei în activitatea „Termocom”.

Amintim, CMC, cu excepţia voturilor fracţiunii PCRM, a votat marţi în prima lectură bugetul municipal pentru 2012. Partea de venituri bugetului este de 2,4 mlrd. lei, iar cheltuielile constituie 2,6 mlrd. lei cu un deficit bugetar de 212 mln. lei, informează BASA – press.